Atmosfera de basm mongol la prezentarea “Endless” din Cocor Department Store

Vedete si cliente fidele ale Lizei Panait au aplaudat indelung colectia cu inspiratie mongola “Endless”. Ca de fiecare data, locurile au fost insuficiente iar primele rezervari de tinute s-au facut imediat dupa prezentare, chiar in noul boutique Liza Panait din cadrul Cocor Department Store. Casa Vili si Cocor Department Store au prezentat ieri seara selectului public venit in Galeria Designerilor Romani -Endless- noua colectie couture semnata Liza Panait.

 

Endless-Fara sfarsit– ca intinsele stepe mongole, din care s-a nascut si ideea colectiei. O tema cu care creatoarea Liza Panait cocheta inca din iarna trecuta. Vizionarea filmului “Mongol” a fost insa determinanta in a o convinge ca acea zona fascinanta merita explorata si din punct de vedere al modei.

 

“Am fost fascinata sa descopar liniile si motivele costumului mongol” afirma Liza Panait “Am preluat si reinterpretat de la ei si elemente cu aspect razboinic, in concordanta cu istoria lor grabita si mai mereu in saua calului.”

 

“Endless” este o colectie de iarna ce contine multe propuneri pentru sarbatorile de iarna. Are piese suprapuse (veste peste palton, veste peste rochii), paltoane cu stofa de lana si aplicatii de blanita cu foarte multe detalii, lungi si scurte.Culorile predominante sunt alburiu, negru, gri, tonuri de maro, aramiu, mov, turquoise, combinatii de maro cu negru, maro cu gri, gri cu mov, uni cu imprimari florale.Materialele folosite sunt lana, blanita artificiala, jerse de lana, catifea, matase naturala, borangic, voal natural, dantela, tricotaje manual si multe aplicatii manual.

Mai toate piesele colectiei au volum in partea de jos, umeri supradiensionati cu aspect de armura, inchidere asimetrica, gulere cu volum, gulere asimetrice, croi larg al manecilor,detalii cu aspect de platosa, jocuri de lungimi pe acelasi produs si multe taieturi abrupte specifice costumului mongol. Predomina vestele, mai ales din blanita, facute sa imbrace femei puternice, care stiu ce vor si care nu depind de nimeni.

 

Dealtfel intreaga colectie se adreseaza femeilor independente care pun feminitatea lor pe primul loc si vor sa fie elegante de dimineata pana seara. Sunt tinute confortabile, comode, croite din materiale speciale, piese in care fiecare femeie se regaseste .

Rochiile de seara propuse sunt atat lungi cat si scurte, din materiale pretioase, brodate, din voal si matase naturala cu material imprimat si dantela.

 

Mireasa- Tania Budi

 

Superba rochie de mireasa din dantela de bumbac aramie cu vesta din blanita alba brodata cu auriu a fost prezentata de Tania Budi. “Tania Budi a fost in gandul meu din primul moment, pentru ca se potriveste perfect cu tema colectiei si o admir dintotdeauna pentru felul ei de a fi” marturiseste Liza Panait.

 

“Am fost onorata de propunerea Lizei de a fi mireasa colectiei Endless” marturiseste Tania Budi.” Rochia pe care am purtat-o este absolut spectaculoasa. A fost dragoste la prima vedere. Oricum, tema colectiei imi place foarte mult. Creatiile Lizei in general sunt foarte sofisticate dar niciodata pretentioase, ceea ce iti permite sa le porti in orice moment al zilei. O recomand pe Liza Panait tuturor femeilor care vor ceva special.”

 

Printre personalitatile venite in Cocor Department Store sa o aplaude pe Liza Panait dar si sa-si rezerve cat mai repede tinutele admirate au fost : Mirabela Dauer, Maia Morgenstern, Catalin Arbore, Manuela Harabor, Oana Roman, Ivan si Georgiana Patzaichin,Cristina Deleanu si Eugen Cristea, Florentina Opris, Nuami Dinescu, Oana Turcu si Cristi Brancu, Corina Dragotescu,Iulia Fratila, Roxana Iliescu. Tinutele pot fi gasite incepand de astazi in magazinele Lizei Panait din Cocor Department Store, AFI Cotroceni si in showroom-ul Casa Vili din str Tunari nr 2.

 

Cocor Department Store (www.cocorstore.ro) reprezinta un punct de atractie al Capitalei, fiind  redeschis publicului larg dupa 2 ani de modernizari si consolidari. Printre noutatile pe care le aduce Cocor, se numara prima Galerie dedicata Designerilor Romani, precum si prima cabina de proba virtuala din Europa de Est. Prin inovatia tehnologica a cabinei de proba virtuala, clientii brand-urilor din Cocor isi pot comanda hainele preferate pe baza masurilor corporale generate automat de scanerul corporal fotografic. Inaugurarea Galeriei Designerilor Romani de la etajul doi este una dintre atractiile principale, magazinul Cocor sprijinind prin această initiativa, moda autohtona. Cocor Department Store, detine, de asemenea, o parcare moderna la standarde europene de capacitate si conceptie, cumuland 200 de locuri.